Imbatranirea cutanata

Îmbătrânirea este un proces complex, rezultat din interacţiunea factorilor genetici cu cei de mediu. Suntem “programaţi” să îmbătrânim, datorită materialului genetic moştenit şi în acelaşi timp, rezervele organismului “se consuma”, sub presiunea mediului înconjurător şi sub influenţa stilului de viaţă.

Stresul oxidativ este unul din factorii principali determinanţi ai îmbătrânirii tisulare.
Oxigenul, esenţial pentru supravieţuirea organismelor aerobe, este implicat într-o serie de reacţii în lanţ, care se finalizează cu producerea speciilor reactive de oxigen -celebrii “oxidanţi”, implicaţi în accelerarea degradării celulare.

Pe lângă acumularea acestor compuşi nocivi, cu vârsta scade şi  capacitatea de reparare a ADN-ului (mesajul genetic ce condiţionează buna funcţionare şi structura celulară corectă), factor ce joacă un rol important în desfăşurarea procesului de îmbătrânire, prin defectele cumulative ale acestui constituent nuclear esenţial.

În acelaşi timp, senescenţa celulară limitează capacitatea de diviziune a celulelor organismului, ceea ce duce la diminuarea marcată a posibilităţii de regenerare. Acest fenomen este însă considerat de anumiţi autori drept un mecanism de protecţie împotriva dezvoltării cancerelor.

Îmbătrânirea pielii presupune rezultatul cumulativ al factorilor intrinseci, genetici, care determină modificări inevitabile în structura tegumentului odata cu trecerea timpului, în asociere cu factorii extrinseci, de mediu, ce acţionează continuu asupra acestui înveliş protector al organismului.

Fotoîmbătrânirea reprezintă suma alterărilor cutanate determinate de expunerea cumulativă din timpul vieţii la radiaţiile UV (în special ultraviolete de tip A, datorită penetranţei mai adânci şi proporţiei mai mari în compoziţia luminii solare).

Modificările cutanate care definesc procesul de îmbătrânire reprezintă de fapt un declin treptat al funcţiilor pielii, care conduce la pierderea fermităţii şi elasticităţii, la întârzierea cicatrizării, la apariţia şi dezvoltarea ridurilor şi la xeroză (uscăciune) generalizată.

Din punct de vedere histopatologic, la nivelul epidermului se observă celule de formă şi dimensiuni neregulate, cu atipii nucleare, melanocite şi celule Langerhans (cu rol în apărarea imună) în număr scăzut. Scăderea numărului de celule se observă şi la nivelul dermului (fibroblaste, mastocite), unde se asociază cu modificări atrofice, ale vascularizaţiei şi ale inervaţiei locale (mai puţine vase de sânge şi terminaţii nervoase).

Afectarea părului  se manifestă prin depigmentare (“păr alb”) şi scăderea numărului de fire de păr (alopecie), ca urmare a atrofiei, fibrozei şi creşterii proporţiei de foliculi inactivi.

Atât numărul cât şi dimensiunea şi activitatea glandelor implicate în funcţiile esenţiale ale pielii se reduc (sunt afectate glandele sudoripare ecrine şi apocrine; paradoxal, deşi secreţia de sebum scade cu vârsta, glandele sebacee nu se modifică morfologic, ci doar funcţional, ca urmare a dependenţei de controlul hormonal).

Şi caracteristicile senzoriale ale tegumentului respectă această curbă descendentă a evoluţiei (scade sensibilitatea), împreună cu celelalte funcţii cum sunt cele de barieră, protecţie mecanică, termoreglare, apărare imunologică etc.

Clinic, îmbătrânirea pielii se manifestă prin trăsături variate, reprezentate de uscăciune, dezvoltarea de keratoze seboreice şi actinice, tulburări de pigmentare (lentigine, pistrui, hipomelanoze, hiperpigmentări etc.), riduri (fine sau adânci), elastoză, telangiectazii, lacuri venoase, purpură, comedoane, hiperplazie de glande sebacee, scăderea elasticităţii, tumori etc.

Dacă o parte din aceste modificări pun doar probleme de ordin estetic, iar corecţia lor este opţională, leziunile cu potenţial de transformare (keratoze actinice) sau cele maligne (epitelioame bazocelulare, spinocelulare, melanom) impun tratament  cât mai precoce.

Este recomandat ca ingrijirea pielii mature sa inceapa intr-un moment in care alterarea structurala si functionala a acesteia se afla inca intr-o faza incipienta. Xeroza, tulburarile de pigmentare, ridurile, leziunile vasculare, leziunile proliferative etc. pot fi corectate eficient si rapid, prin metode minim invazive si nedureroase (emoliente adaptate tipului de piele, laser CO2, laser vascular, IPL etc).

Tumorile benigne proliferative sunt caracteristice pielii îmbătrânite: keratoze seboreice, angiokeratoame, nevi molluscum, papiloame, lentigine etc., numărul lor crescând semnificativ după vârsta de 65 de ani. Tratamentul este simplu şi rapid constând în îndepărtarea acestor leziuni prin diverse modalităţi (electrocoagulare, laser, chirurgie etc.), proceduri care se efectuează sub anestezie locală şi nu necesită spitalizare.

Tumorile cutanate maligne sunt reprezentate cel mai frecvent de epitelioame bazocelulare, spinocelulare şi melanoame.

Incidenţa cancerelor cutanate creşte cu vârsta, datorită efectelor cumulative ale factorilor carcinogenici (în principal radiaţiile UV), la care ne expunem de-a lungul vieţii. Scăderea capacităţii de reparare a ADN-ului şi  diminuarea  “vigilenţei” sistemului imunitar, asociate cu pierderea controlului proliferărilor celulare, explică în parte dezvoltarea frecventă a tumorilor maligne ale pielii  la pacienţii predispuşi.

Diagnosticul şi tratamentul prompt al leziunilor cutanate suspecte, previn complicaţiile de temut pe care acestea le pot determina, dacă fac parte din categoria tumorilor maligne. Astfel, în funcţie de aspectul clinic, dermatoscopic şi histopatologic este stabilită modalitatea optimă pentru îndepărtarea acestor leziuni periculoase. Dacă sunt identificate precoce, tratamentul este curativ în majoritatea cazurilor, de aceea controlul dermatologic periodic este esenţial.

Prof. Dr. Călin Giurcăneanu
Dr. Ioana Popescu